Monthly Archives

March 2017

Coaching in the pocket: Episodul 5: LAUDA

By | Blog | No Comments

Lauda cea mai buna consta in recunoasterea efortului si comunica respect si intelegere.

Multi cred ca lauda ne consolideaza increderea in sine. In realitate, aceasta poate duce la tensiune si comportamente neadecvate.

Uneori, cand nu integram cu adevarat lauda adusa, tindem, inconstient,  sa dovedim cine suntem cu adevarat. Parintii relateaza adesea ca, imediat dupa ce si-au laudat copiii, acestia au un comportament ciudat ca si cum ar vrea sa demonstreze contrarul. Si nu e deloc neobisnuit ca un copil laudat pentru desteptaciunea si talentul sau sa evite intr-o masura destul de mare sarcinile scolare mai dificile, pentru a nu-si pune in pericol statutul castigat.

Este jenant pentru cineva sa i se spuna ca e o persoana talentata, generoasa, harnica si modesta. Adesea se simte imediat obligata, public, cat si pentru sine, sa nege o mare parte a laudei. Nu poate sustine, in mod onest, toate aceste lucruri.

Se poate intampla ca lauda sa genereze ganduri ascunse despre laudatori: daca spun aceste lucruri, e posibil ca ei sa fie necinstiti / interesati/ usor stupizi … sau chiar sa para superiori daca isi iau dreptul de a ne bate incurajator pe umar.

Lauda are doua parti: ce le spunem noi oamenilor si ceea ce isi spun ei in sinea lor.

De obicei ne laudam copiii cand vrem sa aiba o parere buna despre ei insisi. Cum se face insa ca spunandu-i fetitei noastre: “Cat de frumoasa esti!”, ea neaga acest lucru sau cand ii spunem baietelului nostru: ”Esti foarte destept!”, el pare stanjenit si se retrage.

Majoritatea oamenilor nu reactioneaza la cuvinte de lauda referitoare la personalitatea lor,  la atribute fizice sau mentale. Oamenilor, in general, nu le place sa fie evaluati.

Lauda cea mai buna consta in recunoasterea efortului si comunica respect si intelegere. Ea trebuie sa se refere doar la eforturi si realizari, niciodata la caracter si personalitate.

Lauda gresita ii conduce pe copii pe drumul dependentei si al fragilitatii, in timp ce lauda corecta ii poate face puternici.

In acelasi fel, adultii, daca au parte de un feedback potrivit, pot sa-si doreasca sa preia sarcini mai grele si sa fie cu adevarat responsabili pentru ele.  Si care ar fi feedback-ul pozitiv la munca?

Astazi majoritatea managerilor dau recompense pentru idei geniale, lauda pentru performante speciale si se grabesc sa ii evalueze pe cei ce ies in fata ca talente. Specialistii recomanda insa sa laudam mai des pentru ca “au dovedit spirit de initiativa, ca au dus la bun sfarsit o sarcina grea, ca s-au straduit si au invatat un lucru nou, ca nu s-au lasat demoralizati de un esec sau ca s-au dovedit deschisi si au luat masuri in privinta criticilor. Sau, de ce nu, sa-i laudam pentru ca nu au pretentia sa fie laudati in fiecare zi!” – Carol Dweck, “Mentalitatea Invingatorului”

Nu stiu cat de des ati auzit astfel de laude in companiile voastre, eu recunosc ca foarte rar.

Ce bine ar fi sa intelegem ca doar sustinand maturizarea si dezvoltarea mentala a oamenilor nostri vom asigura leaderii despre care ne place sa vorbim.

Atelierele All To Know pe care le recomandam pe aceasta tema:

  • Cum sa crestem oameni
  • Coaching pentru performanta
  • Mentalitate si perseverenta
  • Cum sa avem intalniri de evaluare eficiente
  • Cum sa dam feedback corect

Coaching in the pocket: Episodul 4 – A cui e vina?

By | Blog | No Comments

Una dintre cele mai importante provocari este aceea de a gasi un echilibru rezonabil intre “cultura acuzarii” si cea de tipul “merge oricum”. Gasirea de vinovati prea asidua duce la inchiderea oamenilor, iar cea prea relaxata duce la neglijenta.

Un manager care dedica timp deslusirii informatiilor si cauta perspective diferite are un avantaj important. Nu numai ca intelege ce s-a intamplat in fiecare dintre cazuri, ci si transmite un mesaj de incredere catre echipa sa: daca faci o greseala neintentionata, nu vei fi pedepsit.

Intrebarea nu este: “Cine este de vina?”, nici “Unde este linia de demarcatie dintre invinuirea justificata si o greseala neintentionata?” Intrebarea reala este: “Oamenii din organizatie au incredere cu adevarat in cei desemnati sa traga linia de demarcatie? “

Oamenii vor fi deschisi si dedicati doar atunci cand au incredere in cei care ii judeca.

Invinuirea fara o analiza minutioasa este unul dintre lucrurile cele mai periculoase pentru o organizatie. Se bazeaza pe credinta eronata ca fermitatea si deschiderea sunt in conflict.

Vina submineaza informatii esentiale pentru adaptare, pacalindu-ne ca intelegem mediul, cand ar trebui sa invatam din el.

O cultura organizationala care permite admiterea si raportarea in siguranta a unei greseli poate sa coexiste cu, sau chiar sa creeze, standarde inalte de performanta” –  Matthew Syed “Gandirea de tip Cutie Neagra”

Coaching in the pocket: Episodul 3 – MEMORIA

By | Blog | No Comments

Memoria noastra este un sistem supus la alterari permanente. In fiecare moment ne amintim, revizuim si integram imagini disparate.

Ne straduim, fara sa vrem, ca amintirea sa se potriveasca cu ceea ce stim in prezent, mai degraba decat cu ceea ce am trait candva.

Cercetari recente sugereaza ca aceasta caracteristica a memoriei poate avea beneficii importante in ceea ce priveste imaginatia noastra. Matthew Syed ne da ca exemplu felul in care toti ne putem imagina ca iesim la o intalnire si bem o cafea cu David Beckham. Pur si simplu, preluam o amintire de la ultima iesire la o cafenea, o lipim alaturi de imaginea lui Beckham si iata-ne impreuna pe terasa.

Sper ca acum este mai explicabil de ce unii dintre noi traiesc cu atata patos evenimente ce nu s-au intamplat niciodata!!!!

Esti cineva sau esti un nimeni?

By | Blog | No Comments

Muncim permanent, acasa si la job, in speranta ca vom fi recunoscuti si vom dobandi un statut aparte fata de ceilalti. Ne dorim cu disperare sa convingem ca suntem speciali.

Suntem invatati de mici ca doar daca reusim sa castigam (bani, premii, autoritate) devenim cineva. Vedem in jurul nostru aceleasi exemple in fiecare zi. Copii fiind, invatam fabula lui Esop care ne povesteste despre nesabuitul, dar talentatul iepure si despre broasca-testoasa, care de-abia merge, dar se deplaseaza chibzuit. Intelegem morala, dar, pe bune, cine isi doreste sa fie broasca testoasa? (Carol Dweck)

Alergam dupa succes,  in toate formele sale, si afisam mereu extraordinara noastra invincibilitate, uneori si in batalii pe care doar ni le imaginam.

Cu lectia invatata, ne e groaza de esec. N-avem forta sa vorbim despre infrangerile noastre si le ascundem in cele mai indepartate cotloane la toate interviurile vietii noastre. Ne oprim doar la performante, stim ca ceilalti au asteptari mari de la noi si nu  putem sub nicio forma sa dezamagim. E clar ca doar succesul ne face sa fim “cineva”.

Stima de sine mult prea mare incurajeaza dorinta noastra de a fi speciali. In fond, ceea ce cautam, constient sau nu, este sa fim chiar “Super Cineva” care sa ne creasca autoritatea, adica sa ne dea drepturi asupra celorlalti.

Intrebarea este, totusi: daca atunci cand avem succes suntem cineva, cand nu avem, cine suntem?

In momentul in care pierdem rezultatele, premiile, autoritatea, devenim nimeni, asa cum suntem tentati sa credem? Mai este ceva intre a fi cineva si a fi nimeni?

Suntem intr-o permanenta demonstratie a talentelor noastre, dovedite in victorii si rezultate, eforturile sunt rar apreciate, antrenamentele adesea ignorate. Ce mai conteaza astazi daca inveti sa joci foarte bine, dar nu inscrii la meci?

Noi vrem sa castigam meciuri, nu sa stim sa jucam bine.  Antrenamentele sunt mult mai putin importante pentru noi.

Problema in fabula lui Esop este ca avem doar perspectiva ori-ori. Ori esti talentat – iepurele, ori te straduiesti – broasca. Stradania in acest caz este apanajul celor incapabili. Ca si societate, spunea M. Gladwell, apreciem in mod natural realizarile obtinute fara efort, punem in umbra ore nesfarsite de munca si esecuri anterioare ce construiesc inevitabil succesul nostru. Vrem sa para ca succesul este natural datorita insusirilor noastre naturale.

Si totusi adevarul este ca numai prin perseverenta poti castiga o cursa.  Cat de important ar fi sa reusim sa fim mai putin protectori cu ego-ul nostru si sa ne gasim puterea sa privim efortul cu aceeasi pretuire ca si succesul? Cat de bine ne-ar fi sa umplem spatiul dintre cineva si nimeni cu fiinte ca noi, care isi permit sa nu fie nimeni, fara a se lupta cu orice pret pentru a dobandi statutul de a fi cineva? Ce armonie ar aduce in relatiile noastre daca a fi cineva nu ar insemna in primul rand a fi mai bun decat ceilalti?

Si mai ales, cat de fericiti am putea fi atunci cand devenim cineva pentru ceilalti, fara sa fim nimeni pentru noi insine?!