Esti cineva sau esti un nimeni?

By March 3, 2017Blog

Muncim permanent, acasa si la job, in speranta ca vom fi recunoscuti si vom dobandi un statut aparte fata de ceilalti. Ne dorim cu disperare sa convingem ca suntem speciali.

Suntem invatati de mici ca doar daca reusim sa castigam (bani, premii, autoritate) devenim cineva. Vedem in jurul nostru aceleasi exemple in fiecare zi. Copii fiind, invatam fabula lui Esop care ne povesteste despre nesabuitul, dar talentatul iepure si despre broasca-testoasa, care de-abia merge, dar se deplaseaza chibzuit. Intelegem morala, dar, pe bune, cine isi doreste sa fie broasca testoasa? (Carol Dweck)

Alergam dupa succes,  in toate formele sale, si afisam mereu extraordinara noastra invincibilitate, uneori si in batalii pe care doar ni le imaginam.

Cu lectia invatata, ne e groaza de esec. N-avem forta sa vorbim despre infrangerile noastre si le ascundem in cele mai indepartate cotloane la toate interviurile vietii noastre. Ne oprim doar la performante, stim ca ceilalti au asteptari mari de la noi si nu  putem sub nicio forma sa dezamagim. E clar ca doar succesul ne face sa fim “cineva”.

Stima de sine mult prea mare incurajeaza dorinta noastra de a fi speciali. In fond, ceea ce cautam, constient sau nu, este sa fim chiar “Super Cineva” care sa ne creasca autoritatea, adica sa ne dea drepturi asupra celorlalti.

Intrebarea este, totusi: daca atunci cand avem succes suntem cineva, cand nu avem, cine suntem?

In momentul in care pierdem rezultatele, premiile, autoritatea, devenim nimeni, asa cum suntem tentati sa credem? Mai este ceva intre a fi cineva si a fi nimeni?

Suntem intr-o permanenta demonstratie a talentelor noastre, dovedite in victorii si rezultate, eforturile sunt rar apreciate, antrenamentele adesea ignorate. Ce mai conteaza astazi daca inveti sa joci foarte bine, dar nu inscrii la meci?

Noi vrem sa castigam meciuri, nu sa stim sa jucam bine.  Antrenamentele sunt mult mai putin importante pentru noi.

Problema in fabula lui Esop este ca avem doar perspectiva ori-ori. Ori esti talentat – iepurele, ori te straduiesti – broasca. Stradania in acest caz este apanajul celor incapabili. Ca si societate, spunea M. Gladwell, apreciem in mod natural realizarile obtinute fara efort, punem in umbra ore nesfarsite de munca si esecuri anterioare ce construiesc inevitabil succesul nostru. Vrem sa para ca succesul este natural datorita insusirilor noastre naturale.

Si totusi adevarul este ca numai prin perseverenta poti castiga o cursa.  Cat de important ar fi sa reusim sa fim mai putin protectori cu ego-ul nostru si sa ne gasim puterea sa privim efortul cu aceeasi pretuire ca si succesul? Cat de bine ne-ar fi sa umplem spatiul dintre cineva si nimeni cu fiinte ca noi, care isi permit sa nu fie nimeni, fara a se lupta cu orice pret pentru a dobandi statutul de a fi cineva? Ce armonie ar aduce in relatiile noastre daca a fi cineva nu ar insemna in primul rand a fi mai bun decat ceilalti?

Si mai ales, cat de fericiti am putea fi atunci cand devenim cineva pentru ceilalti, fara sa fim nimeni pentru noi insine?!

Leave a Reply