Exista viata dupa HR? – Alexandra Olteanu: „Am luat decizia cu gândul că n-aş suporta să ştiu, peste ani, că mi-am dorit ceva atât de mult, însă n-am îndrăznit să fac nimic”

By | Blog | No Comments
[Articol publicat in HR Manager – august 2017]

Alexandra Olteanu e Managing Director All To Know Consultanţă şi Training. Anterior a lucrat pentru SG EBS (COO şi coordonarea zonei de HR), BRD Finance (Secretar General, Director Executiv, HR Director), Credit Europe (HRBP), Credit Agricole (Head of HR).

Eu sunt un om „de oameni” şi am ştiut de la început că tot ceea ce voi face va trebui să îi inspire în primul rând pe ceilalţi.

Am intrat în HR din pasiune şi am să le mulţumesc întotdeauna celor care mi-au ghidat paşii spre acest domeniu care m-a împlinit profesional. Am făcut douăzeci de ani de HR, trei startup-uri care au avut creşteri masive de personal, am trecut prin reorganizări impresionante şi m-a bucurat mai ales faptul că am putut să dau credit în alb multor oameni care, de cele mai multe ori, au confirmat în mod minunat.

Mă simt datoare organizaţiilor în care am fost pentru experienţele pline de învăţătură prin care am trecut şi port cu mine şi acum bucuriile şi tristeţea miilor de oameni pe care i-am întâlnit.

Decizia mea de a pleca dintr-o organizaţie mare şi de a deveni antreprenor nu s-a întâmplat brusc şi nu a fost determinată de evenimente speciale. M-am gândit îndelung… cam şase ani. Am făcut planuri pe care le-am schimbat de sute de ori, am trăit frici teribile şi am încheiat prin a lua decizia simplu, într-o vară, poate în momentul cel mai puţin potrivit, dar cu gândul că n-aş suporta să ştiu, peste ani, că mi-am dorit ceva atât de mult, însă n-am îndrăznit să fac nimic.

Îmi trăiesc noua viaţă de câteva luni, mă bucur de toate schimbările pe care le-a adus şi încerc să mă adaptez la lucrurile noi, care presupun abilităţi pe care încă nu le-am dobândit, dar pe care le voi dobândi cu încredere şi multă muncă. Eu nu m-am despărţit de HR şi nici nu cred că o voi face vreodată, fac HR în toate proiectele mele, fie că e vorba de training, consultanţă, coaching sau organizare de evenimente. Practic, consolidez experienţa pe care o am cu un element nou şi extrem de important pentru mine: transversabilitatea organizaţională. Îmi plac experienţele diverse, dar care au – cumva – un nucleu comun pe care îl regăsesc uşor în situaţii trăite de-a lungul experienţei mele de corporatist. Mă bucur de fiecare nouă echipă pe care o cunosc şi îmi place să dau din ceea ce am învăţat, în aceeaşi măsură în care mă reîncarc cu fiecare nouă lecţie care îmi este oferită.

Fără a vrea să scot în evidenţă competenţe extraordinare, cred că perioada de decizie şi adaptare nu este deloc uşoară şi că e necesar să lucrezi cu tine şi cu cei din jurul tău pentru a fi sigur că rezişti sentimentelor ambigue şi diverselor temeri care par să răstoarne cu totul lucrurile frumoase şi avantajele vieţii flexibile de antreprenor. E complicat să schimbi venitul constant de la finalul lunii cu proiecţii despre viitorul contractelor pe care abia le-ai semnat, însă este – în aceeaşi măsură – teribil de satisfăcător să vezi cum se leagă o plasă de siguranţă în spatele lucrurilor la care mai că nu-ţi permiteai să visezi.

Când au aflat de schimbare, mulţi cunoscuţi m-au prevenit că o să fie foarte dificil să vin la birou şi să n-am mailuri, să nu sune telefonul, să nu am întâlniri de dimineaţă şi până seara. Sincer, n-am simţit nimic din toate astea, mi-a sunat destul de des telefonul, am avut grijă să trimit mailuri (atât cât să mă asigur că primesc suficiente) şi mi-am făcut un program de întâlniri care, în proporţie covârşitoare, mi-au făcut o reală plăcere.

Ce mi s-a părut uneori ciudat este că oamenii au pe buze un soi de întrebare nerostită, ca şi cum niciun om normal n-ar face un astfel de pas dacă ceva nu l-ar obliga să o facă şi tind să dorească să te „prindă” cu detalii despre „un ceva” pe care îl suspectează. Eu cred, însă, că orice om normal ar trebui să se gândească la dezvoltarea lui, la faptul că organizaţiile se mândresc din ce în ce mai mult cu echipe de oameni tineri, din care, la un moment dat, nu mai faci parte, nu pentru că nu mai eşti la fel de bun, ci pentru că timpul ţi-a aşezat pe umeri experienţe cu oameni şi lucruri. Eu cred că trebuie să ai curajul perspectivelor diverse şi, mai ales, să nu te opreşti din învăţare.

După 20 de ani de roluri diverse şi responsabilitate trăită la maxim în poziţii de Director de HR, Director Executiv sau COO în organizaţii mari, astăzi sunt într-o companie mică, la început de drum. N-aş putea spune că simt că îmi lipseşte ceva. Dimpotrivă, simt că am câştigat enorm în materie de flexibilitate, responsabilitate a propriilor decizii, perseverenţă în relaţionare şi poate, mai presus de tot, încredere în mine însămi. E drept că îmi lipsesc uneori chipurile dragi ale unor colegi de birou pe care îi apreciez, însă compensez prin sutele de noi prieteni.

Eu nu m-am pregătit suficient pentru noua experienţă: nu am lucrat în paralel, nu am gândit proiectele următoare, nu am plecat cu un portofoliu de clienţi. Nu aveam timp s-o fac din poziţia mea anterioară şi nici nu aveam profilul care să-mi permită o astfel de flexibilitate. Eu am crezut în compania în care am lucrat, am fost acolo până în ultima mea zi de activitate şi am început noul drum cu un sac întreg de proiecte pe care le-am conturat în nopţile de nesomn.

Ceea ce am luat cu adevărat cu mine din vechea mea activitate au fost contactele, oamenii care m-au cunoscut şi care au avut nesperată încredere în mine şi în noul meu drum. E minunat că mi s-a întâmplat aşa şi le mulţumesc din suflet.

Am fost întrebată adesea ce l-aş sfătui pe un om care îşi doreşte un astfel de drum. Cred că este prematur să dau sfaturi, însă pot să mă opresc la câteva lucruri pe care le-aş face eu dacă ar fi să refac firul întâmplărilor trecute. Nu m-aş mai teme atât de mult de ceea ce poate să se întâmple şi aş lua decizia mai repede. Aş avea mai multă deschidere spre a cunoaşte oameni noi şi a dezvolta relaţii noi. Aş învaţa oricând, orice şi aş păstra cu sfinţenie totul. Aş fi, poate, un pic mai cumpătată, ca să pot tempera mai uşor teama de fluctuaţie financiară.

Eu cred că sunt un caz fericit, mi-a plăcut întotdeauna ceea ce am făcut, am trăit cu maximă încărcare toate experienţele profesionale, indiferent de compania în care am lucrat, şi mi-am pus – de fiecare dată – sufletul şi energia pe masă. Acum e ceva în plus, un amestec de bucurie şi încrâncenare curată pentru succes: e a mea.

Seminar deschis: Plan de Dezvoltare Personala (PDP) – Design & Implementare

By | Blog | No Comments

Un atelier practic in care vom exersa construirea, comunicarea si punerea in aplicare a unui plan de dezvoltare personala (PDP), complet si util.

Vom detine cheia design-ului si a implementarii eficiente, prin motivare si angajament personal. Vom analiza rezultatele cu responsabilitate deplina pentru viitorul oamenilor nostri.

Principalele teme abordate in acest atelier:

Crearea contextului potrivit

  • Evaluarea nevoilor de dezvoltare a oamenilor din echipa
  • Stimularea motivatiei si perseverentei pentru performanta
  • Leadership si responsabilitate personala

Design si comunicare

  • Pregatirea si design-ul unui PDP eficient
  • Construirea unui PDP adaptat nevoilor fiecarei persoane, cat si nevoilor organizationale
  • Comunicarea si determinarea angajamentului personal

 Implementare si rezultate

  • Fazele de implementare ale unui PDP
  • Feedback si ajustare
  • Coaching si suport
  • Analiza si comunicarea rezultatelor
  • Decizii de mobilitate si plan de succesiune

 Seminar deschis, dedicat managerilor si specialistilor de resurse umane, in data de 9 Iunie 2017.

Participarea se face pe baza achizitiei unui pachet de acces, pana la data de 20 mai, pretul este de 300 ron/persoana, urmand ca dupa aceasta data, pretul pachetului sa fie de 450 ron/persoana.

Pentru detalii si inscrieri va rugam sa ne contactati la: alexandra.olteanu@all-to-know.ro

Coaching in the pocket: Episodul 5 – Noi vrem controlul!

By | Blog | No Comments

Paste cu lumina!

Suntem innebuniti dupa control, ne place la fel de mult sa-i controlam pe altii, cat si pe noi insine.

Am devenit atat de “control freak” incat tremuram de frica permanent ca nu cumva sa scapam pentru o clipa haturile vietii noastre si caii liberi ai viselor sa alerge in locuri pentru care nu am primit inca toate certificatele de conformitate.

Accesul hazardului pentru majoritatea dintre noi este strict interzis. Suntem permanent in cautarea momentului prielnic,  facem planuri perfecte si organizam din timp calendarul unui maine incert.

Avem senzatia ca vietile noastre se inscriu in scenariul la care trudim noi la joburile noastre de zi cu zi, ca grija, efortul si controlul nostru atent vor da garantia zilei frumoase de maine.

Ne uitam fragilitatea, uitam ca avem doar delegatie temporara pentru administrarea propriilor vieti si ca, pana la urma, vom culege doar ce este in sufletele noastre.

O singura clipa face diferenta intre totul sau nimic, controlul nostru excesiv rareori ajuta, si intotdeauna suntem surprinsi exact cand eram cel mai putin atenti.

Personal nu pot sa cred in teroria hazardului, nu am puterea sa inteleg ca un nimic venit de nicaieri si fara tinta poate schimba viata radical si fara sens.

Cred insa neclintit in Dumnezeu a carui voie o respect si in mainile Caruia, chiar daca innebunesc de teama ca nu pot controla propria-mi viata, ma incredintez linistit.

“Nu duceti grija spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?

[…] Stie doar Tatal vostru Cel Ceresc ca aveti nevoie de ele

Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua

Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.”

Matei, capitolul 6

Paste cu lumina in suflet!

Coaching in the pocket: Episodul 5: LAUDA

By | Blog | No Comments

Lauda cea mai buna consta in recunoasterea efortului si comunica respect si intelegere.

Multi cred ca lauda ne consolideaza increderea in sine. In realitate, aceasta poate duce la tensiune si comportamente neadecvate.

Uneori, cand nu integram cu adevarat lauda adusa, tindem, inconstient,  sa dovedim cine suntem cu adevarat. Parintii relateaza adesea ca, imediat dupa ce si-au laudat copiii, acestia au un comportament ciudat ca si cum ar vrea sa demonstreze contrarul. Si nu e deloc neobisnuit ca un copil laudat pentru desteptaciunea si talentul sau sa evite intr-o masura destul de mare sarcinile scolare mai dificile, pentru a nu-si pune in pericol statutul castigat.

Este jenant pentru cineva sa i se spuna ca e o persoana talentata, generoasa, harnica si modesta. Adesea se simte imediat obligata, public, cat si pentru sine, sa nege o mare parte a laudei. Nu poate sustine, in mod onest, toate aceste lucruri.

Se poate intampla ca lauda sa genereze ganduri ascunse despre laudatori: daca spun aceste lucruri, e posibil ca ei sa fie necinstiti / interesati/ usor stupizi … sau chiar sa para superiori daca isi iau dreptul de a ne bate incurajator pe umar.

Lauda are doua parti: ce le spunem noi oamenilor si ceea ce isi spun ei in sinea lor.

De obicei ne laudam copiii cand vrem sa aiba o parere buna despre ei insisi. Cum se face insa ca spunandu-i fetitei noastre: “Cat de frumoasa esti!”, ea neaga acest lucru sau cand ii spunem baietelului nostru: ”Esti foarte destept!”, el pare stanjenit si se retrage.

Majoritatea oamenilor nu reactioneaza la cuvinte de lauda referitoare la personalitatea lor,  la atribute fizice sau mentale. Oamenilor, in general, nu le place sa fie evaluati.

Lauda cea mai buna consta in recunoasterea efortului si comunica respect si intelegere. Ea trebuie sa se refere doar la eforturi si realizari, niciodata la caracter si personalitate.

Lauda gresita ii conduce pe copii pe drumul dependentei si al fragilitatii, in timp ce lauda corecta ii poate face puternici.

In acelasi fel, adultii, daca au parte de un feedback potrivit, pot sa-si doreasca sa preia sarcini mai grele si sa fie cu adevarat responsabili pentru ele.  Si care ar fi feedback-ul pozitiv la munca?

Astazi majoritatea managerilor dau recompense pentru idei geniale, lauda pentru performante speciale si se grabesc sa ii evalueze pe cei ce ies in fata ca talente. Specialistii recomanda insa sa laudam mai des pentru ca “au dovedit spirit de initiativa, ca au dus la bun sfarsit o sarcina grea, ca s-au straduit si au invatat un lucru nou, ca nu s-au lasat demoralizati de un esec sau ca s-au dovedit deschisi si au luat masuri in privinta criticilor. Sau, de ce nu, sa-i laudam pentru ca nu au pretentia sa fie laudati in fiecare zi!” – Carol Dweck, “Mentalitatea Invingatorului”

Nu stiu cat de des ati auzit astfel de laude in companiile voastre, eu recunosc ca foarte rar.

Ce bine ar fi sa intelegem ca doar sustinand maturizarea si dezvoltarea mentala a oamenilor nostri vom asigura leaderii despre care ne place sa vorbim.

Atelierele All To Know pe care le recomandam pe aceasta tema:

  • Cum sa crestem oameni
  • Coaching pentru performanta
  • Mentalitate si perseverenta
  • Cum sa avem intalniri de evaluare eficiente
  • Cum sa dam feedback corect

Coaching in the pocket: Episodul 4 – A cui e vina?

By | Blog | No Comments

Una dintre cele mai importante provocari este aceea de a gasi un echilibru rezonabil intre “cultura acuzarii” si cea de tipul “merge oricum”. Gasirea de vinovati prea asidua duce la inchiderea oamenilor, iar cea prea relaxata duce la neglijenta.

Un manager care dedica timp deslusirii informatiilor si cauta perspective diferite are un avantaj important. Nu numai ca intelege ce s-a intamplat in fiecare dintre cazuri, ci si transmite un mesaj de incredere catre echipa sa: daca faci o greseala neintentionata, nu vei fi pedepsit.

Intrebarea nu este: “Cine este de vina?”, nici “Unde este linia de demarcatie dintre invinuirea justificata si o greseala neintentionata?” Intrebarea reala este: “Oamenii din organizatie au incredere cu adevarat in cei desemnati sa traga linia de demarcatie? “

Oamenii vor fi deschisi si dedicati doar atunci cand au incredere in cei care ii judeca.

Invinuirea fara o analiza minutioasa este unul dintre lucrurile cele mai periculoase pentru o organizatie. Se bazeaza pe credinta eronata ca fermitatea si deschiderea sunt in conflict.

Vina submineaza informatii esentiale pentru adaptare, pacalindu-ne ca intelegem mediul, cand ar trebui sa invatam din el.

O cultura organizationala care permite admiterea si raportarea in siguranta a unei greseli poate sa coexiste cu, sau chiar sa creeze, standarde inalte de performanta” –  Matthew Syed “Gandirea de tip Cutie Neagra”

Coaching in the pocket: Episodul 3 – MEMORIA

By | Blog | No Comments

Memoria noastra este un sistem supus la alterari permanente. In fiecare moment ne amintim, revizuim si integram imagini disparate.

Ne straduim, fara sa vrem, ca amintirea sa se potriveasca cu ceea ce stim in prezent, mai degraba decat cu ceea ce am trait candva.

Cercetari recente sugereaza ca aceasta caracteristica a memoriei poate avea beneficii importante in ceea ce priveste imaginatia noastra. Matthew Syed ne da ca exemplu felul in care toti ne putem imagina ca iesim la o intalnire si bem o cafea cu David Beckham. Pur si simplu, preluam o amintire de la ultima iesire la o cafenea, o lipim alaturi de imaginea lui Beckham si iata-ne impreuna pe terasa.

Sper ca acum este mai explicabil de ce unii dintre noi traiesc cu atata patos evenimente ce nu s-au intamplat niciodata!!!!

Esti cineva sau esti un nimeni?

By | Blog | No Comments

Muncim permanent, acasa si la job, in speranta ca vom fi recunoscuti si vom dobandi un statut aparte fata de ceilalti. Ne dorim cu disperare sa convingem ca suntem speciali.

Suntem invatati de mici ca doar daca reusim sa castigam (bani, premii, autoritate) devenim cineva. Vedem in jurul nostru aceleasi exemple in fiecare zi. Copii fiind, invatam fabula lui Esop care ne povesteste despre nesabuitul, dar talentatul iepure si despre broasca-testoasa, care de-abia merge, dar se deplaseaza chibzuit. Intelegem morala, dar, pe bune, cine isi doreste sa fie broasca testoasa? (Carol Dweck)

Alergam dupa succes,  in toate formele sale, si afisam mereu extraordinara noastra invincibilitate, uneori si in batalii pe care doar ni le imaginam.

Cu lectia invatata, ne e groaza de esec. N-avem forta sa vorbim despre infrangerile noastre si le ascundem in cele mai indepartate cotloane la toate interviurile vietii noastre. Ne oprim doar la performante, stim ca ceilalti au asteptari mari de la noi si nu  putem sub nicio forma sa dezamagim. E clar ca doar succesul ne face sa fim “cineva”.

Stima de sine mult prea mare incurajeaza dorinta noastra de a fi speciali. In fond, ceea ce cautam, constient sau nu, este sa fim chiar “Super Cineva” care sa ne creasca autoritatea, adica sa ne dea drepturi asupra celorlalti.

Intrebarea este, totusi: daca atunci cand avem succes suntem cineva, cand nu avem, cine suntem?

In momentul in care pierdem rezultatele, premiile, autoritatea, devenim nimeni, asa cum suntem tentati sa credem? Mai este ceva intre a fi cineva si a fi nimeni?

Suntem intr-o permanenta demonstratie a talentelor noastre, dovedite in victorii si rezultate, eforturile sunt rar apreciate, antrenamentele adesea ignorate. Ce mai conteaza astazi daca inveti sa joci foarte bine, dar nu inscrii la meci?

Noi vrem sa castigam meciuri, nu sa stim sa jucam bine.  Antrenamentele sunt mult mai putin importante pentru noi.

Problema in fabula lui Esop este ca avem doar perspectiva ori-ori. Ori esti talentat – iepurele, ori te straduiesti – broasca. Stradania in acest caz este apanajul celor incapabili. Ca si societate, spunea M. Gladwell, apreciem in mod natural realizarile obtinute fara efort, punem in umbra ore nesfarsite de munca si esecuri anterioare ce construiesc inevitabil succesul nostru. Vrem sa para ca succesul este natural datorita insusirilor noastre naturale.

Si totusi adevarul este ca numai prin perseverenta poti castiga o cursa.  Cat de important ar fi sa reusim sa fim mai putin protectori cu ego-ul nostru si sa ne gasim puterea sa privim efortul cu aceeasi pretuire ca si succesul? Cat de bine ne-ar fi sa umplem spatiul dintre cineva si nimeni cu fiinte ca noi, care isi permit sa nu fie nimeni, fara a se lupta cu orice pret pentru a dobandi statutul de a fi cineva? Ce armonie ar aduce in relatiile noastre daca a fi cineva nu ar insemna in primul rand a fi mai bun decat ceilalti?

Si mai ales, cat de fericiti am putea fi atunci cand devenim cineva pentru ceilalti, fara sa fim nimeni pentru noi insine?!

Coaching in the pocket: Episodul 2 – RECOMPENSA

By | Blog | No Comments

Eroarea lui “daca – atunci”

O abordare nerecomandata este sa-i spui unui copil in mod explicit ca daca va face (sau nu va face) un lucru, atunci va primi o recompensa.

“Daca iti strangi jucariile, atunci primesti o bomboana”.

Tiparul “daca-atunci” poate constitui un imbold pentru copil catre un tel imediat, insa rareori il inspira catre eforturi de durata (sa repete actiunea cu o alta ocazie).

Uneori avem de-a face cu comportamente intentionat negative care obliga la recomensa pentru a se transforma in normalitate.

Acelasi sistem functioneaza la fel si la adulti, anuntarea unei prime la inceputul proiectului – si oferirea sa conditionata – va orienta atentia asupra obtinerii recompensei, mai degraba decat asupra solutionarii acestuia.

 

Surpriza lui “Acum – ca”

Anuntarea premiului dupa indeplinirea sarcinii aduce mult mai multe satisfactii.

Recompensele sunt mai folositoare si mai placute cand vin pe neanuntate. Ele reprezinta o forma de recunoastere si apreciere ce stimuleaza efortul de lunga durata.

Coaching in the pocket: Episodul 1 – ISPITA

By | Blog | No Comments

Studiile arata ca oamenii care sunt simultan provocati de o sarcina cognitiva solicitanta si de o tentatie cedeaza, cel mai probabil, ispitei.

Daca lucrati la un raport complex care va solicita concentrarea asupra cifrelor si colegii va spun sa alegeti intre o shaorma sau o salata usoara, cel mai probabil veti alege shaorma, daca aceasta va place de obicei.

“Emotionalul (Sistemul 1) exercita o mai mare influenta asupra comportamentului atunci cand rationalul (Sistemul 2) e ocupat” – D. Kahneman “Gandire rapida, gandire lenta”

Mi-e dor de mine!

By | Blog | No Comments

Un atelier dedicat femeilor ce nu au mai stat demult de vorba, pe indelete, cu ele insele.

O intalnire calda in care subiectul principal esti TU, doar tu cu gandurile, emotiile si visele tale.

Poti uita ca ti-e frica, iti poti lasa libere visele, poti sa fii tu insati!

Un atelier despre  iubire, speranta si curaj.

Vei reusi sa te asculti, vei putea sa te intelegi, iti vei aminti cat de important este sa ai puterea de a te iubi.

Cand:  Sambata, 18 martie, ora 9.00

Durata: 3 ore

Unde: D-na Ghica Plaza, strada Ziduri intre vii, nr. 19

Va rugam sa ne transmiteti solicitarea de inscriere pe site la sectiunea contact.

 Primele 8 locuri sunt gratuite!