Cum să dobândești echilibrul mental și emoțional

Echilibru mental și emoțional înseamnă să fii conectat cu prezentul şi să accepți ceea ce simți, gândeşti, trăieşti. Să te accepți necondiţionat pe tine şi pe ceilalţi. Acestea sunt o condiție a funcționalității sociale, a sănătății fizice și psihologice. O caracteristică a echilibrului în general este aceea că tinde să fluctueze și să se schimbe, în funcție de situațiile psihosociale la care suntem expuși.

În viața de zi cu zi, stresul se datorează de multe ori faptului că noi înșine considerăm amenințătoare anumite evenimente care în realitate nu sunt, sau daca sunt, le considerăm mai amenințătoare decât sunt în realitate. Cu alte cuvinte, stresul e amplificat în funcție de modul în care percepem evenimentele respective, iar din acest motiv e important să reevaluăm situațiile pe care le simțim stresante.

Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru un om este să atingă un echilibru emoțional – să fie conectat cu el însuşi, cu ceea ce simte, gândeşte.

Persoana cu mintea dezechilibrată are anumite tipare în modul de a se raporta la oameni, la viață, la propria persoană:

  • Este copleșită de regrete, fiind ancorată în trecut, și reproșându-și lucruri care nu mai pot fi schimbate, în loc să se focusese pe soluții prezente și pe pașii necesari care se cer a fi făcuți pentru a rezolva situația
  • Face comparații în defavoarea propriei persoane
  • Este incapabilă de a ține sub control gândirea negativă și de a evalua argumentele pozitive
  • Pune etichete negative, care o dată fixate rămân de neclintit, căutând motive pentru care eticheta pusă reprezintă adevărul absolut, aspectele pozitive fiind neglijate

În continuare îți prezentăm câteva modalități care te vor ajuta să dobândești echilibrul mental și emoțional:

  1. Gândește pozitiv – Persoanele cu un mod de gândire pozitiv fac față mai ușor situațiilor dificile.
  2. Fii optimist – Cheia menținerii sub control a stresului reprezintă o atitudine pozitivă, a optimismului.
  3. Petrece timp cu persoane de încredere – Timpul petrecut cu oameni dragi este cea mai importantă și sigură sursă de energie. În momentele dificile din viața noastră sunt doar câțiva oameni la care apelăm și ei ne oferă echilibrul.
  4. Menține relațiile de prietenie – Prietenii au o influență armonizantă asupra noastră, în jurul lor ne relaxăm și râdem, ceea ce aduce un plus de echilibru în viața fiecăruia dintre noi.
  5. Practică un sport – Prin practicarea unui sport uităm pentru o anumită perioadă de situațiile dificile cu care ne confruntăm. Acesta ajută la redobândirea echilibrului personal.
  6. Meditează – Când te confrunți cu o situație neprevăzută, alege să analizezi și să reflectezi asupra a tot ceea ce ți s-a întâmplat. Oferă-ți timp cu tine, în liniște, pe cât posibil cu mintea golită de gânduri și cu inima plină cu iubire.

 

Distribuie pe Facebook