Gelozia este un ansamblu de trăiri emoționale, gânduri și acțiuni care apar și se dezvoltă atunci când o relație semnificativă este percepută ca fiind amenințată de un rival. Pentru a fi gelos trebuie să ai pe cineva, în sensul de a avea sentimentul că acel cineva îți aparține. În relația de cuplu, pentru a fi gelos trebuie să te aștepți sau să te simți îndreptățit la loialitate sexuală și emoțională din partea partenerului. Gelozia este trezită de credința că partenerul nu respectă, abandonează sau disprețuiește angajamentul vostru fundamental, anume de a vă încredința intimitatea fizică și psihică unul altuia.
Care sunt cauzele care duc la gelozie în relația de cuplu?
Esența geloziei este frica de a pierde ceea ce ai. Teama de a pierde o persoană este activată de două nevoi diferite, care pot acționa simultan sau separat. Aceste nevoi sunt nevoia de control, de a poseda o altă ființă și nevoia de a fi cu cineva, corelată cu teama de singurătate.
Nesiguranța este unul dintre cele mai frecvente motive de gelozie. De multe ori auzim termenul de complex de inferioritate, care arată un dezechilibru al stimei de sine. Prin urmare, o persoană care nu se valorizează suficient va deveni geloasă, întrucât nu consideră că are atributele necesare pentru a păstra un partener.
În cazul geloziei, când o persoană crede că ar putea exista o amenințare la adresa relației, devine suspicioasă, iar anxietatea și nesiguranța, dificultatea de concentrare asupra altor aspecte, preocuparea față de o posibilă relație a partenerului și proiectarea sa în această ipostază reprezintă principalele manifestări ale acestei forme de gelozie. Dacă într-adevăr amenințarea este reală și „răul deja s-a întâmplat”, este firesc ca persoana trădată să simtă predominant tristețe, dezamagire și durere.
Situații declanșatoare ale geloziei în relația de cuplu:
- Te simți neglijat/ă de partener, dar nu ai nici o dovadă că interesele lui erotice/ afective sunt altele
- O altă persoană este interesată sau chiar flirtează cu partenerul tău, care nu pare la fel de interesat
- Suspectezi sau chiar știi despre partenerul tău că a fost într-o situație compromițătoare, care sugerează posibilitatea infidelității
- Știi sau bănuiești despre partener că a manifestat un interes vădit pentru altcineva
- Ai dovezi despre lipsa de loialitate a partenerului
În continuare prezentăm metode utile pentru a controla gelozia în relaţia de cuplu:
1. Acceptă-ţi gelozia
Acceptă că gelozia are un impact negativ asupra relaţiei tale, acceptă-ţi emoţiile cu compasiune. Gelozia este un sentiment destul de greu de controlat, cu toate acestea, îl poţi recunoaşte şi accepta fără să acţionezi la primul impuls. Înainte de a reacţiona, încearcă să te calmezi. Plimbă-te prin parc, aleargă sau practică nişte exerciţii de respiraţie, care te vor ajuta să te linişteşti. Evită să acționezi sub presiunea impulsului.
2. Nu te grăbi să tragi concluzii
Când simţi că te cuprinde gelozia, aminteşte-ţi că nu aceasta este problema, ci ceea ce se ascunde în spatele geloziei. Motivul geloziei este impresia ta negativă despre tine. Lumea este formată din femei şi bărbaţi cu care, în mod firesc, partenerul tău interacţionează, însă acest lucru nu înseamnă că te înşeală. Dacă nu ar fi dorit o relaţie cu tine, acum ar fi fost cu altcineva. Analizează situaţia şi nu da frâu liber primului impuls. Acţionează cu înţelepciune!
3. Vorbeşte cu partenerul
Dacă eşti gelos, probabil partenerul a observat deja acest lucru. Vorbeşte cu el despre ceea ce simţi, poate că şi el are o contribuţie în declanşarea geloziei. Prin comunicare, vă puteţi rezolva problemele. Gelozia poate fi un efect al distanţării dintre tine şi partener.
4. Află ce a declanșat gelozia
Când simţi gelozie, gândeşte-te ce imagini, senzaţii sau emoţii scoate la suprafaţă. Încearcă să le asociezi cu evenimente din trecut, poate din istoricul familial, care ţi-au indus o percepţie negativă despre tine. Dacă un fost partener ţi-a trădat cândva încrederea, este posibil să fi rămas cu anumite temeri și asteptări inconștiente. Când te vei conecta la emoţiile din trecut, vei avea o viziune mai clară asupra situaţiei tale actuale.
5. Îndrăznește să acționezi
În măsura în care ai deja dovezi clare și este evident că partenerul tău te inșeală, ia decizia privitoare la relația ta care să te pună în pace cu tine însăți/însuți, apoi dă-ți voie să o acționezi în conformitate cu decizia pe care ai luat-o. Cu cât vei acționa mai repede, cu atât vei evita conflictul interior.
Este important să știi că încrederea trădată se reconstruiește cu mare greutate, uneori este chiar imposibil să o refaci!
Dacă te interesează tema ‘’Relația de cuplu’’, poți citi și articolul ‘’Cum poți crește încrederea în tine atunci când ești într-o relație de cuplu’’:
Cum poți crește încrederea în tine atunci când ești într-o relație de cuplu